Salau de octombrie

Nerabdarea din seara ce precede partida de pescuit  si gandurile cu camarazii dintosi de dril, transformate peste noapte in insomnii si vise ce ma trezeau din ora in ora, mi-au crescut adrenalina si n-am mai putut astepta alarma telefonului care sa ma anunte ca m-am odihnit destul.
 Ma ridic din pat si decid sa plec mai devreme spre benzinaria unde urma sa ma intalnesc cu partenerul de pescuit de azi, ca nu ar strica 30 de minute de asteptare, numai bune de baut o cafea .
Zis si facut.  Traficul lejer de la ora 5 ma  teleporteaza parca spre locul de intalnire. Nu dureaza mult si apare si I. , mai devreme decat stabilisem, probabil si el nerabdator de luptele cu dintosii.
Increzatori, sarim in masina si pornim la drum. O ceata densa de tomna ne intampina la iesirea din Bucuresti si doar povestile pescaresti un pic “umflate” ale lui I, prilej de discutii contradictorii ca de obicei, fac ca cei 100 km pana la balta sa para mult mai putini.

Ajungem pe balta. Bezna totala si o ceata “s-o tai cu cutitul” . Coboram din masina, ne aprindem cate o “pipa”, si, cu rucsacul in spate si lanseta pe umar, mergem pe locul unde vrem sa pescuim.  Sa asteptam sa se lumineze putin ? Hmm, e deja prea mult ! Ne legam jigurile la lumina telefonului si incepem sa pescuim “la simt”, neavand cum sa vedem firul de pe lansete. Prima lansare , primul jig lasat! Structurile ( buturugile, pietroaiele si sarmele) din locul respectiv nu te iarta cand pescuiesti orbeste! Urmeaza un concurs de legat jiguri, fara nici un rezultat. Totusi, primele semne ale diminetii apar si observ ca apa este destul de murdara, si toate plasticele mele frumos colorate nu dau rezultate. Schimb tactica, incerc  culori inchise.



Prima lansare, primul peste. Un salau frumos de 1.5kg. I. se uita spre mine si mirat intreaba : “ti-a dat in ala negru ?! “ O intrebare retorica, raspunsul il stia vazand grub-ul negricios de 4” ce ii atarna in coltul gurii… Urmeaza alti 5 salai in decurs de 30min, printre care si o femela sarita putin de 3kg.
I. se apropie si constata : “ Hmm, vad ca salaii astia si-au schimbat gusturile…”
(ocazie cu care isi calca pe suflet si imi cere un shad violet , vazand ca cel mare a preferat culoarea asta). Totusi, atacurile erau destul de apatice, nu se comparau cu “ciocanele” nervoase ce-ti faceau lanseta sa tremure, din timpul verii… Totul e ok pana la pranz, cand vantul se hotaraste sa-si schimbe directia . Asta nu e bine! Din ce in ce mai putine prezentari, parca disparuse din zona in care pescuiam…
Si asa se intamplase! Nu mai era acolo, se mutase. L-am gasit pe o plaja cu structuri unde apa nu masura mai mult de 50 cm, cu un prag din 2m la 10m in fata mea.
I. reuseste  sa scoata 2 salai la primele 2 lanseuri si extaziat imi spune: “Vezi ma, s-a mutat, de-aia nu mai da acolo! Uite pe ce apa mica e!”



Lansez si eu cu un grub grasan Relax armat de un jig de 5.5g, incercand sa analizez putin geografia locului. Ajung la prag si cu 3 pompaje scurte reusesc sa il ridic deasupra acestuia , cand “BUM”, un strapazan obraznic si pofticios se agata cu gura de el… Constat imediat ca pestii sunt sus pe prag si schimb jigul cu unul mai usor care poate fi jucat mai bine si il infig intr-un shad de 8 cm cu bataie larga, motiv sigur de enervare pentru toti dintosii din zona.  Tactica s-a dovedit a fi castigatoare caci atacurile n-au intarziat sa apara . Pe aceasta zona cu apa mica am avut parte de cel mai frumos atac de salau in suprafata. Ridicand naluca pe pragul aflat la 10m in fata mea, am exagerat putin scotand-o la suprafata apei, dupa care un val de toata frumusetea in urma ei. O fractiune de secunda a durat admiratia acelui val pana sa constat ca cineva dadea suparat din cap la capatul firului. O teapa scurta si I. ma intreaba mirat: “e stiuca?”… Hmmm vazuse si el atacul salaului in suprafata. I-am raspuns scurt: “Nu, e salau si e mare!” Adus la mal, constatam ca  e recordul zilei, peste 3.5kg.
Urmeaza o repriza furtunoasa de bibani furiosi ce invadasera zona si nu iertau nimic, nici macar shadurile de 10cm. Dar, cum au aparut asa au si disparut, lasandu-ma cu o mica urma de regret ca nu am luat echipamentul de bibaneala la mine….
Seara a venit parca prea repede si cu zambetul pe buze, strangem si ne aruncam in masina sa luam drumul casei. O mica sesiune de comentarii, frustarile lui I. ca il scapase pe “ala mare” si alte dezbateri pescaresti despre partida avuta ne fac inca sa traim partida ptoaspat incheiata si pe drumul spre casa. Eu inca nu-mi pot scoate din cap frumusetea acelui atac in suprafata, pe care l-a observat si I., si de care sunt sigur ca daca i-as fi spus n-ar fi crezut.

A fost o partida superba…