Cu crapii pe mal I

Exista doua feluri de pescari de crap in Delta. Cei doxa, care vin cu manualul in buzunar, plini de emfaza, cu momeala secreta in sacosa si mintea doldora de articole scrise de impatimiti. Astia de obicei nu prind. Sau daca prind, prind putin si in general pestele mare pare sa isi faca un obicei in a ii ocoli.  Isi cauta un loc relativ comod, nadesc si asteapta.
Si daca pe o apa statica asta functioneaza pe Dunare mai bine renunti sau te apuci de gatit. Aici pestele nu sta, abundenta hranei si libertatea de care dispune facandu-l sa fie mobil si extrem de independent. Cea de-a doua categorie sunt cei care il cauta, alearga dupa el batand locurile inacesibile, renuntand la "ifosele" de oras. Mai simplu spus, adio monturilor sofisticate sau strategie complexa si bine ai venit porumb uscat montat direct pe ac. Perfect adaptati pentru curentul ce muta si un tanc din loc, fac rabat la calitate si fineturi, muncind din greu la sectiunile localizare si prezentare.

Anul acesta am plecat multi in balta. Din cincisprezece, patru respiram pescuit, restul fiind mai mult iubitori de natura, libertate, nuferi... deh, e de inteles. Si parca de data asta, in vijelia treburilor zilnice am renuntat cu totii la a mai insista atat asupra cantitatii. Fiecare si-a simplificat bagajul pentru crap, porumbul uscat si de conserva insotit de ceva strot fiind singurele "bunatati" gata sa fie servite.
In plus, ceva plumbi inline de 100-150g, momitoare plate, bete tari, mulinete solide si fire noi. Investitie minima, de criza, dar cu accent pe calitate, cel putin in ceea ce priveste firul.
Si ca sa nu va plictisesc, la 20km de Murighiol ne-am pus tabara. Loc vechi, greu accesibil de pe mal dar ideal din barca. Si cum de ceva vreme flota s-a marit, acum fiecare avand "nava" lui, vechiul impediment a devenit subiect de gluma la cafea sau whisky.



Sincer sa fiu, eu m-am cam lasat de pescuit la crap, asta ca sa nu spun de tot, dar entuziasmul gastii parca mi-a gaurit putin ambitia si cel putin ca aghiotant am muscat din plin din placerea unui crap de poveste.
Cu tabara pusa, desi fiecare dintre noi stia aproape ca in palma ce e sub apa in zona respectiva, de placerea sonarului, un Matrix 47 3D, Cezar a mai dat o tura printre copaci, sa vada daca s-a mai schimbat ceva. Doua praguri, la sase si cinsprezece metri intr-o succesiune rapida, pe doar zece metri departare de mal. Repezis puternic calmat pe alocuri de mormanele de trunchiuri ce ies la suprafata si subtrat tare usor neregulat.
De pe apa aproape invizibil, malul in schimb, un chin, salciile crescute de anul trecut fiind acum completate de tufisuri imense de salcami ce iti obtureaza vederea.
Cu greu, printre copaci, Doc, Cezar si Gica isi aleg locurile. Strategia e simpla - doi vor pescui din barca batand gropile Dunarii, iar unul va ramane pe mal, in locul momit.
Varianta e sigura, intrucat in timp ce doi il cauta prin diverse cotloane, unul mentine o zona nadita si pescuieste pe patul de nada.  Si pentru a evita plictisul, cel care ramane la "arme" este inlocuit zilnic. In plus, daca dimineata a fost fara rezultate, la ora pranzului, se intorc toti ocupandu-si locul pe mal.

In Delta, de 20 de ani de cand o bat, nu m-am intalnit niciodata cu o perioada in care crapul sa traga mai mult de 4 zile consecutive. Din varii motive, mai devreme sau mai tarziu, pur si simplu inceteaza sa mai manance. Asa a fost si anul acesta.
Totul a inceput in ziua a treia cand deja dezamagirea incepea sa lase urme pe fetele craparilor. Daca pe plaja mai pica un salau(spre fericirea mea), rosioara, platica si somotel erau la discretie si farmecul obleteleui deja disparuse, crapul refuza total sa dea cel mai mic semn de viata. Macar un "clopotit" ca sa citez dintr-un clasic, deja celebru printre noi.
Amiaza, caldura, un bors relativ rece si o bere scoasa din groapa sapata departe, in stuf, chiar in poteca mistretilor, ar lovi cu boemie in cel mai darz pescar de crap. E momentul in care te loveste o lene grava, sora cu somnul, si gura de-abia se mai deschide pentru lamentari pescaresti.
Si cum in 90% din cazuri atunci "iti da", acesta nu face exceptie.
Departe, printre copaci, adus de adierea vantului de toamna, un zgomot ce vag aduce cu al unui clopotel, smulge instantaneu cateva incruntari in locul de campare.
- O fi pasarea aia de iti imita si senzorii ba' ...! ... spune Gica intr-un sictir total. Nici nu apuca sa termine ca isi inghite cuvintele, un zgomot puternic de aceasta data facandu-ne sa ciulim mult mai atenti urechile...
Ce a mai ramas din clopotelul agatat de varful lansetei lui Cezar zanganea violent printre crengile salciei ce strajuie malul, adapostind perfect primul prag. Ne ridicam toti patru si o luam la fuga spre locurile de pescuit. Vezi tu, pe Dunare si nu numai, este imperativ ca locul unde pescuiesti sa fie altul decat cel in care campezi. Cel mai simplu motiv este ca faci galagie, sa nu mai zicem de tropaituri, vibratii, umbre ...etc.
Ca sa repet adevarul istoric as spune ca am trecut de lansetele lui Cezar fara sa remarc ceva. E drept, una era putin indoita, dar nimic amenintator.
Spun am trecut pentru ca pe o distanta de 50m, erau 3 cuiburi de lansete - fiecare continand cate 3 sau 4 bete. Cezar, Doc si ultimul Gica.
Si daca eu am trecut, posesorul lor a remarcat mult mai bine ca mine tensiunea celei in cauza si a intepat.
Ce a urmat ? .... un drill aproape vertical si dupa 15 minute, o torpila de 7kg pe mal. Cum era primul crap mare de Dunare pentru Cezar, este gratulat instant cu eternul "bulanosule".
Si intr-o liniste solemna, fiecare se intoarce la betele lui, nu inainte de a intreba la ce a muscat. "Porumb uscat, direct pe ac - 4-5 boabe".
Borsul, berea, cafelele ... sunt deja uitate. Toti sunt calare pe monturi, isi rup gauresc degetele cu micile burghie ... ce mai, a intrat pe nada si acum trebuie tinut aici.



Si nu ca ei ar avea un merit anume, dar chiar asa se intamplase. O ora mai tarziu, un 0.45mm plesneste sub mana lui Gica si un potop de injuraturi umple balta de ecouri. "Ba' nu se poate, iar imi faci asa ceva!!! Fir-ar al dracului de nailon ...!$#$#*&!!!"
Apoi liniste  si brusc, in momentul in care seara incepe sa care un vanticel rece peste tabara sa aude de departe, din mijlocul copacilor un tipat puternic: "minciogiuuuuuuuuu!".
E vocea lui Doc, si dupa cata disperare avea in ea, e ceva mare.
Momentul in care am aruncat berea deja marca 10m de la tabara. Decolez si 40 de secunde mai tarziu sunt deja pe burta cu minciogul in mana.
Greu, anevoios tare printre cioturile copacilor din apa, dupa zeci de evadari si peste 25 de minute, Doc avea pe mal un monstru de peste 10kg. Eu i-am dat 16-17kg dar cantarirea avea sa-mi dovedeasca ca ma insel. Nu avea decat 12.7. Aproape ca nu conteaza greutatea, caci forma alungita, spinarea musculoasa si marimea ... iti luau ochii instantaneu.
Crap de Dunare, sui, in toata splendoarea lui, in bratele unui pescar fericit. Poza si eliberare.
Se lasa seara si deja fiecare si-a spus parerea de cel putin 5 ori. Trage, e acolo, sunt deja 7-8 trasaturi intr-o zi. Doar 2 crapi dar asta se poate remedia.
Joi, cand ma trezesc sa beau cafeau, baietii sunt deja pe scule. Barcile trase la mal imi dau de stire ca niciunul nu a mai plecat ....
O iau incet la pas si vestile incep sa vina: Cezar a mai scos unul de 4kg, doctorul are 2 rupturi si Gica minus un bat. Un peste la 5 trasaturi. Slabut.
Intr-o ironie vociferata indejuns de tare incat sa ma auda toata lumea le transmit ca in ritmul acesta in doua zile o sa ramana fara scule sau fir.
Si cum totul se intoarce inzecit in cazuri de genul asta, asa s-au intors si injuraturile...

Va urma.

ioon