Momelile de acasa si cele de pe balta

Sunt convins ca multi dintre voi ati trecut macar o data prin asta: plecati la pescuit echipati doar cu “superlative” (cele mai performante bete si mulinete, cele mai subtiri si mai rezistente fire, cele mai bune, scumpe si sofisticate nade, momeli, monturi, etc.) si la sfarsitul zilei nu prea aveti cu ce va lauda, in timp ce vecinul, aparent “un pescar de duminica”,  ajuns mult mai tarziu la pescuit, umple juvelnicul. Situatii greu de suportat, dar ... . Asta am patit si eu acum cateva zile pe Mures cand, iesit pentru cateva ore dupa albitura, am privit majoritatea timpului, plin de admiratie si uimire, cum vecinul, mult mai in varsta,  pacalea morunasi, babusti, cleni si mai rar scobar.

Scos afara din casa de timpul frumos, mi-am luat betele scurte (2,00-2,50-3,00-3,50-4,00-4,5m), suportii, galeata pentru nada, sita, nada si aditivii praf, viermusii, larvele, fire, plute, plumbi, etc. si la Mures. Am gasit un un golfulet cu apa lina, curenti aproape inexistenti si adancime mica in apropierea malului (0,5-1m). Intr-o ora eram gata de pescuit (betele desfacute, nada preparata, etc.). Am nadit, si in scurt timp am inceput sa prind obleti, babusti si clenisori. Totul era conform asteptarilor. Asta-mi propusesem.

Dupa vreo doua ore, apare un batranel si se aseaza mai jos cu 20-30m. Desface un bat tescopic inelat de 4m din piata, se cauta prin buzunare si scoate doua cutii pe care le aseaza cu grija langa el. Lanseaza. Si iar lanseaza … . Pauza cam o jumatate de ora. In tot acest timp eu ma distram cu obletii. Vecinul incepe sa se agite. Se ridica-n picioare, se apeaca si pune pe mal un clean sarit de 500g. Mi-am zis ca se mai intampla, poate c-a venit dupa urma lasata de nada. Cine stie? La cateva minute, altul la fel de frumos. Apoi babusti (mult mai mari decat cele luate de mine), morunasi si chiar scobari. Am rezistat eroic, macinat de-ntrebari carora nu le puteam da un raspuns multumitor, cam o ora. Apoi, am adunat si m-am apropiat incet de batranel. M-am oprit la cativa metri mai sus de el. L-am salutat si mi-a raspuns radicand mana dreapta. Nu s-a uitat spre mine. Mi-am asezat scaunelul, mi-am aprins o tigara si l-am urmarit atent. Nu facea nimic deosebit. Eram convins ca secretul statea bine inchis in cele doua cutii de langa el. Am asteptat “cuminte” pana cand s-a ridicat si si-a strans si el batul. Am intrat in vorba. Era foarte amabil si-a fost de acord sa-mi arate la ce pescuia. Ce credeti ca era ascuns in misterioasele cutii? Intr-una erau paianjeni mici si negriciosi, iar in cealalta niste viermusi pe care-i gasise-n “caciulia” uscata a ciulinilor de pe marginea Muresului. Asta era “arma” secreta. Totul era explicabil: in acea zi obisnuita preferase momeala obisnuita. Aceasta intamplare vine inca o data sa convirme, daca mai era cazul, ca nu intotdeauna “bunatatile” pregatite cu grija si atentie de acasa reprezinta alegerea castigatoare.