Oltul la inceputul lui februarie 2009

In prima jumatate a lunii februarie am reusit sa fac un tur al catorva baraje de acumulare de pe Olt (Mosteni-Arcesti-Slatioara-Ipotesti-Draganesti). Plecat din Tg-Mures, unde toate baltile erau inca acoperite cu un strat compact de gheata, am visat cu ochii deschisi, mai tot timpul, la imensa intindere de apa care, pana nu demult, adapostea nenumarate exemplare ‘batrane’ de crap, caras, rosioara, babusca, oblete, stiuca, salau, biban, avat, platica, somn, vaduvita, sabita, mreana, lin, la frumusetea si unicitatea locurilor si peisajelor. Imi amintesc cu multa placere cum inca din copilarie am explorat fiecare dala, fiecare cm de dig, in fiecare anotimp si in orice conditii meteo, in incercarea de a cunoaste cat mai multe despre comportamentul, hranirea si modul de viata al cator mai multe specii de pesti. Suficiente motive care-mi faceau asteptarea tot mai grea.
In sfarsit a venit si ziua mult asteptata. Inca de la primele ore ale diminetii am inghesuit cu greu in portbagaj  cele “cateva” naluci atent selectionate (nestiind cu ce surprise ma va intampina Oltul am incercat sa am cate ceva pentru fiecare specie urmarita – biban, clean, avat, salau, stiuca), betele si la drum. Am preferat sa merg prima data pe barajul de la Draganesti, ca apoi sa ‘urc’ spre casa. 
De cum am ajuns pe baraj, Oltul si-a facut vazute si auzite suferintele si umilintele la care este supus, de mai bine de 20 de ani, de anumite specii umanoide extrem de lacome si inconstiente : braconierii. Dar sa va arat si voua cateva dintre rasele care “invadasera” Oltul.
Deasupra barajului, pe malul drept, in zona ecluzelor ramase neterminate de pe vremea “impuscatului”, “pescari” de toate varstele isi incercau ancorele pe solzii puietului de caras, biban, platica si babusca. Indiferent de marime, fiecare pestisor agatat sfarsea pe “fundul” unei pungi de plastic.

Pe malul stang, tot deasupra barajului, doi pescari trecuti de prima tinerete, cu vergi de 3-4m, incercau cu greu sa-mparta o nisa cu un plostovol si cu un halau.

Sub baraj, incepea dezastrul. Pestele era practic incercuit : pe ambele maluri, umar la umar, caractere identice decimau bancurile de oblete si babusca;  de pe pila “se lua” ciortan si caras. Si ca totul sa fie complet, iar “obiceiurile oltenesti” sa fie lasate pe maini bune, un tata lega atent alte ancore deasupra plumbului, in compania sotiei si a copilului de doar cativa anisori ….  . Halal exemplu !!!

Cativa angajati ai hidrocentralei urmareau atent cine, cat si ce prinde pentru mai tarziu … .

Niciun reprezentant al autoritatilor, niciun jandarm, niciun padurar, nimeni. Aveau treburi mai importante?!
Scarbit de cele vazute m-am urcat repede-n masina si-am pornit pe marginea barajului catre Ipotesti.

Deja aici lucrurile se mai linistisera … doar cateva barci manuite cu maiestrie de “profesionisti” verificau plasele ….in rest, doar flacoane de plastic.

Aici am avut doua tzac-uri la twister.
Pe barajul de la Slatioara am intalnit cateva lebede si am “pacalit” doi bibani.

Ma mai linistisem. “Linistea” prezenta si pe urmatoarele baraje (Arcesti si Mosteni) mi-am explicat-o doar prin absenta pestelui, ca altfel … .
Am plecat plin de amaraciune, dar promitandu-mi sa revin peste o luna. Poate mai ramane vreun salau … .