Ciortani de februarie

Internetul nu poate decat sa-mi dea o veste buna. Se incalzeste! Si tine vremea buna cam o saptamana. Fac planuri pentru prima partida de pescuit si deja crapi uriasi trec prin mintea mea in timp ce leg caligele. Monturi fine si tot felul de abordari ale partidei, strategii si driluri pline de emotie, alaturi de valuri de adrenalina. Nici nu am ajuns pe balta si deja ma ia cu calduri.
Vinerea trece cu greu si desi ma tot gandesc sa plec la pescuit nu fac nimic concret pentru asta. E iarna si nu mai am incredere in vreme, o ploaie pe baltile romanesti inseamna in mod iremediabil cel putin un spoiler nou la masina. Si suntem in perioada de criza!
Sambata dimineata ma gaseste lenevind in pat. Nu sunt hotarat deloc. Supernevasta deschide usa si ma anunta. ”Afara e soare”.
Sar din pat si ies in balcon. Soarele e deja sus si e doar ora 7. Deja incepe sa-mi para rau ca am pierdut ziua de ieri. Arunc o punga de nada gasita prin camara intr-o galeata iau o cutie de porumb dulce si una de pop up si le pun bine pe masa. Ma impiedic de un borcan cu bile puse la dipuit de asta toamna si il arunc si pe el in galeata.
La ora 8 toate sculele sunt incarcate in masina si demarez in tromba. Tinta e balta de la Corni. O balta micuta de doar 10 ha, cocheta si bine populata cu peste, cu trei insulite pe mijloc ca sa faca viata mai grea pescarilor de crap. Nu ma gandesc decat ca localizarea pe timp de iarna este foarte importanta si trec ca vantul pe langa magazinul de pescuit. Viermusii ii tai de pe lista, iar nada, cred ca e buna aia de anul trecut.  



Ceata ma insoteste tot drumul si il parcurg mai greu decat as fi vrut eu. Noroc ca nu este atat de deasa incat sa creeze cu adevarat probleme. Urc un deal si cand ajung in varful lui vad balta. Zambesc fara sa vreau. Imagini din anii trecuti trec prin fata ochilor. Uite acolo am stat cu Luka, iar acolo cu Nea Emil, si Costi a pescuit acolo...
Fac dreapta pe drumul pietruit ce taie dealul in diagonala, cu ochii in luciul de apa. De aici de sus vad totul in cele mai mici amanunte si astept si eu un semn din partea pestelui. Vad o  saritura de toata frumusetea in cu totul alt loc decat cel pe care il intuiam eu. Ma hotarasc instantaneu. Acolo voi pescui.
Descarc totul din masina si fac o gramada in fata mea. Unde o fi cutia cu sweetcorn si borcanelul cu pop up? Aha, le-am pus bine pe masa si acolo au ramas. Ma bufneste rasul. Viermusi nu, nada este dar e veche, porumb dulce nu,  pop up nu, locul nici pe departe cel pe care il tot visam, am inceput anul bestial!



Scot nada si o pun in galeata. Incerc sa o aditivez cum pot mai bine si o las sa traga apa aromata. Desfac lansetele si le pun la doua dintre ele momitoare, iar la una o montura cu plumb culisant. Ma uit la nada si vad ca are o granulatie destul de mare. O trec prin sita si o mai las un pic. Dupa un timp verific si tot mi se pare ca are granulatia mare. O sitez din nou. Vreau o nada foarte fina si aromata, care sa se disperseze usor. Singurele particule mari din nada o sa fie bilele. Vreau sa atrag pestele si sa il prind, in ciuda apetitului destul de scazut. Incarc momitoarele si trag boiliesul pe firul de par. Nu arata prea rau. As fi vrut ca momeala sa fie mai variata dar din pacate nu am cu ce. Poate data viitoare.

Aleg un loc nu departe de mal unde apa  are in medie 50 -70 cm. Lansez cu grija si las firul sa se scufunde. Pun swingerul si reglez avertizorul pe sensibilitate maxima. Ma gandesc ca pestii nu au totusi vitalitatea din vara. Un vant usor incepe si oglinda apei se sparge in mii de valurele. Indes in palme cativa bulgari cat o mandarina de mari si pun mana pe prastie. Cu gandul ca incalc toate regulile pescuitului de iarna la crap arunc 15 - 20 bulgari pe vad. Ma duc cu scaunul in dosul masinii la adapost de vant. Soarele ma incalzeste si aproape ma ia somnul. Un bip scurt la una dintre lansete ma aduce brusc la realitate. Sa fie un peste? Sa trag sa nu trag… stau ca magarul lui Buridan pe mal si astept sa se intample ceva. Nu se intampla nimic si totusi scot lanseta din apa. Incarc din nou momitorul si lansez. Din nou liniste. Nu am stare pe mal si iscodesc cu ochelarii polarizanti luciul apei.



Oare am gresit locul? Orele trec fara sa se intample nimic. Nada ar fi trebuit sa isi faca efectul. Mii de intrebari circula prin mintea incordata la maxim. Oare daca ma duceam pe apa adanca… din senin avertizorul urla disperat. Swingerul urca si cu un zgmot sec se loveste de blancul lansetei. Raman interzis cateva secunde. Recunosc, nu ma asteptam la o trasatura atat de violenta. Pun mana pe lanseta si dupa un dril scurt pun pe mal primul ciortan al anului. 2,200kg. Rad si vorbesc de unul singur pe mal. De fapt nu sunt singur. Vorbesc cu ciortanul. Ii povestesc prin ce am trecut pentru o intalnire cu el. Nu stiu daca intelege ce spun, cert este ca ma urmareste foarte atent, dar ramane insensibil la povestea mea. Nu schiteaza nici un gest iar eu i-mi pierd rabdarea si ii urez viata lunga si ” la revedere”.



Incarc din nou toate lansetele si incerc sa le pozitionez in acelasi loc. Mai arunc si cateva bile pe vad. Cat incap intr-o cupa de prastie. Imi fac de lucru pe mal cu inima cat un purice. Oare in timpul ramas mai prind vreunul? Soarele isi face de cap de parca ar fi aprilie, iar vantul se joaca cu apa si cu ciulinii uscati de pe dealuri. E atata liniste incat ma dor urechile. Din cand in cand cate o masina ma improasca cu ”civilizatie” dupa care dispare. Usor, usor, ma relaxez si incep sa fredonez... ”love of my life”. Inca nu ma cred Mercury dar nici departe nu sunt. Un bip scurt imi da fiori pe sira spinarii. Sunt incordat la maxim. Ce se intampla? Mai nimic, deocamdata. Dupa cateva minute avertizorul zbiara disperat. Putin mai imbracat decat primul, nu se lasa convins usor sa vina la mal. Pentru placerea drilului slabesc frana la maxim si il las sa isi arate muschii. E totusi slabit nu reuseste decat un demaraj in forta dupa care vine docil in minciog. 2,600kg, urias. Gigantic. Organizez ad hoc o ceremonie si il botez  ”cel mai mare crap prins de mine anul asta”.

Sper sa nu fie si ultimul.
Pescuiti bine!
Adrian C.