Boala stiucii nebune

In mod ciudat, vara, cand merg cu masina prin Bucuresti, la fiecare stop, caldura ce se ridica din asfalt ma trimite cu gandul la o salcie cazuta, la plopi umbrosi, la racoarea pe care ti-o da un mal de Dunare in plina arsita. La amiezile in care nu se misca nimic, cand tot ce vrei e o bere rece asociata cu un pat de crap asezat in adierea palei de vant racita de apa. De fiecare data, ma las dus departe, pe Sfantu', pana ce claxoanele 'grabitilor' din spatele meu imi amintesc apartenenta la urban.
Nu 'vizitez' multe locuri, caci mintea le-a suprimat grosier pe cele neproductive. Selectiv, derulez rapid, cu exactitate binara ce surprinde toate detaliile in amanunt, capturile, gherlele magistrale si aventurile ultimelor veri. Apoi, bag in viteza intai si merg pana la urmatorul stop...

Un exemplu concret este 2005. Seceta, furtuni, inundatii, ne-au lovit toate ... in acel an. Multe dintre ele m-au prins la pescuit si corturile spulberate, fulgerele cazute in apa  la doi metri distanta, copaci trosniti, barand canalele mici, imi tin vie in minte aceasta partida.
N-am pleca dupa stiuca, ci dimpotriva. Era vremea cand cochetam periodic cu rapitorul dar ochii imi erau furati de magia crapului.
Galeti intregi de nada, saci de porumb, rodpod-uri si tot 'tambalul' de crap, ingreunau vizibil pseudo-remorcherul angajat sa ne duca in locul insemnat milimetric pe harta. O ora in plus de mers dar merita daca vrei sa prinzi ceva, era replica pe care oricare dintre noi ar fi dat-o in cazul unei interogari cu subiectul bagaj.
Dupa atatia ani de pescuit, dupa ce am batut Delta in lung si in lat, de fiecare data, la dus, ma surprind la fel de emotionat.
Cu fata in vant, pe varful mormanului de tabla sudat grosier de un localnic, mi-am trait suspansul si atunci.

In August, pe Dunare, daca ai noroc de un an secetos, poti sa vezi multe. Praguri, copaci cazuti, locul unde iti pierzi monturile, gauri de somn si chiar mici plaje acoperite de apa in mod normal. Partida de care va povestesc de desfasoara in vecinatatea unui astfel de loc nisipos, strajuit de o "padure" de copaci scufundati.
Nu stiam geografia substratului decat primar, actiunea pe care speram sa o prestam desfasurandu-se in mod uzual prin zona "forestiera" a acelui golf. Ce e prin mal nu ne-a interesat niciodata, 'uriasii' avandu-si locul locul lor bine stabilit si testat chiar de noi, prealabil.
Patru zile l-am cautat, prin furtuni, ploii cumplite, amieze toride si nopti tulburate de zgomotul fulgerelor, si-apoi s-a instalat frustrarea. Atata nada risipita pentru trei ciortani "vitezisti"... La crap, e greu in astfel de momente, cand deznadejdea pune stapanire pe tine. Faci ce nu ai facut niciodata, stricand intr-un final tot ce ai construit pana atunci.



Noi, ne-am cautat alte preocupari, si daca doi sau trei s-au suit in barci si au plecat s-alerge dupa somn, altii alegand sa isi inece amarul in depozitul de 'etanol', personal am luat decizia amuzanta sa bibanesc. Un light cu pluta umflata de ploile de peste noapte, zacea parasit in marginea zonei de campare, firul intins de un mic grub alb, balanganindu-se usor in bataia vantului.
Mai mult in joaca, sub o tufa de salcie salbatica, balacindu-mi picioarele in apa mica a golfului, am facut primul lanseu. Am si poza de atunci, dar din motive comice nu o ofer publicarii. Tabloul nu are nimic de-a face cu pescuitul, sau daca are in mod cert eu, cel de acum, nu ma regasesc in imaginea cu pricina.
M-am tot jucat, tarand grub-ul pe la suprafata, jigul de 2g nefiind indeajuns de rapid cat sa ia contact cu substratul sub plictiseala mainii mele.  O suprafata de aproximativ 15 metri patrati n-a binevoit sa imi dea nici un biban, sau macar un avatel lacom. Nimic, pamant, plictiseala, inutil.
Tot din plictiseala, l-am lasat sa cada, incercand sa vad incotro se intoarce curentul si numarand secundele pentru a aproxima adancimea apei. N-am avut un atac insa recuperarea inceata m-a facut sa simt o craca mica asezata transversal pe zona cu pricina. Providenta m-a dus la ea, caci am lansat si-a doua oara.
Atunci s-a declansat boala pe care ati remarcat-o in titlu. Morfopatologic, nu exista, dar e momentul critic in care balanta mea s-a inclinat definitiv spre rapitor.
Din primul atac tin minte caraitul Daiwei mici pe care o aveam, caci a fost coplesita de violenta cu care a fost 'lovita' frana. Am scos-o! Mandrete de cuconita, in plina adolescenta, cu un colorit 'cald', ce m-a facut sa o mangai de multe ori pana sa ii dau drumul. Incet valul de adrenalina si roseata fetei mele s-au domolit si-am revenit la pescuit. Micul tub de cauciuc moale monzolit de dintii dansei, si-a pus din nou corpul la bataie, pentru o noua incercare. Acelasi loc, la craca, un nou atac! Mai soft, dar evadarea a compensat din plin. Surata cuconitei mi-a dat putin de furca, aterizarea pe mal facandu-ma sa exclam de bucurie si uimire. Acelasi colorit, aceeasi marime, surori, nu incape vorba...

Stiti cum se simte un expert care tocmai a demonstrat audientei potenta valorii sale? Daca da, atunci stiti despre ce vorbesc. Asa eram si eu, plin de emfaza si sigur pe mana, numarand deja zecile de stiuci pe care am sa le scot din ochiul in cauza.

Al treilea lanseu mi-a adus o taietura, facandu-ma sa renunt periodic la recensamantul marlelor... Am rasturnat cortul sa mai gasesc un grub si 45 de minute mai tarziu eram in acelasi loc, mai starnit ca oricand. In tara stiucilor se poate intampla orice. Mi-e mi-a fost dat sa mai prind inca 4 si apoi sa o scot si pe cea care mi-a furat primul plastic. Vesela nevoie tare, venise lacoma sa guste din nou din placerile grub-ului moale. De unde stiu ca era aceeasi? - simplu - micul jig trona in ciocul maestrei, cu naluca intacta. Si bine a facut ca a venit, caci am curatat-o de plumbi si am trimis-o sa mai creasca.
Incet timpii dintre atacuri s-au marit, cauza evidenta fiind lasarea serii. Recensamantul amiezii m-a inveselit si mai tare, caci 9 stiuculite ma driluisera mai in joaca mai in serios. Cum negura bahica nu se povesteste niciodata de catre pescari, ma rezum la a respecta aceasta regula nescrisa si va zic cu mandrie ca a doua zi, din acelasi loc am mai scos in 7. 16 stiuci, de masura, dar totusi marle, mi-au marcat sfarsitul unei partide de crap, pe care personal, cu durere va spun ca nu l-am vazut decat la altii. Ma rog, nu crap, ciortan, dar tot aceasi specie e.

16 'vecine' s-au repezit nebune, dupa micul vierme alb, cand nimic, dar nimic nu misca pe Dunare. De foame, din joaca, din spirit teriotorial sau din cauza "jocului perfect" imprimat de mine, ... nu stiu...
Cert e ca una m-a si muscat. De atunci, am luat boala stiucii. A celei nebune. Simptomele sunt: dor de balta, vise cu atacuri violente, dorinta de a lasa tot si a pleca, indiferenta fata de vreme si o nevoie ciudata de a cheltui o suma mare de bani pe naluci.

O ai si tu sau sunt singurul ?

ioon