Linul populeaza cea mai mare parte a apelor Europei, lipsind doar din nordul Scotiei, nordul si centrul Peninsulei Scandinave, Finlandei si din Crimeea. In tara noastra, linul este foarte raspandit in apele de deal si de ses, in lacuri, brate moarte, inclusiv iazurile furajate. Se gaseste in toate baltile de inundabile de-a lungul Dunarii, in bratele moarte, dar numarul cel mai mare de lini traieste in Delta. In rauri este prezent in numar mic, preferand apele domoale, lipsite de curenti puternici.
Poate fi recunoscut usor dupa forma corpului (indesat, foarte lat in regiunea cozii) si dupa solzii marunti cu care este in intregime acoperit. Corpul lui este protejat de un strat gros de piele, acoperit cu o bogata secretie (mucus). Are gura mica, terminala, cu maxilarul inferior ceva mai mare decat cel superior. Buzele sunt groase, prevazute cu o pereche de mustati scurte, inotatoarele au marginile rotunjite si sunt carnoase. Prima radie a inotatoarei ventrale a masculilor de lin este groasa, in timp ce cea a femelelor este mai subtire, caracteristica dupa care sexele se pot recunoaste usor. Ochii sunt mici si de un rosu aprins. Masculii sunt ceva mai mici decat femelele de lin de aceeasi varsta. Coloritul linului difera in functie de locul in care traieste. Astfel, in apele bogate-n vegetatie si cu substrat malos, culoritul va fi mai intens, pe cand in apele curgatoare si cu substrat argilos – nisipos, va fi usor decolorat. Partea dorsala si cele laterale sunt negre-verzui in ape mlastinoase, regiunea ventrala fiind galben-verzuie. In astfel de locuri, linul cauta portiunile umbroase, unde scurma malul de pe fundul apei in cautarea hranei. In alte ape, ca de exemplu in crescatoriile de crap, spatele linului este verzui cu nuante cafenii, partile laterale verzi, cu irizatii aurii, iar burta galben-aurie. Coloritul cel mai frumos il au exemplarele care traiesc in rauri. Spatele acestora este verde-oliv, partile laterale si burta galben-verzui cu irizatii aurii, care stralucesc adesea in culorile curcubeului. Uneori se pot vedea si exemplare complet aurii. Linul atinge maturitatea sexuala in cel de-al treilea sau al patrulea an de viata. Perioada sa de reproducere este extrem de lunga, durand chiar mai mult decat cea a carasului. Reproducerea incepe de obicei la mijlocul lunii mai, cand temperatura apei se ridica pana la 22-24°C, si dureaza pana spre sfarsitul lunii august, femelele de lin depunand intre 200000 si 600000 de icre. Exemplarele cele mai mari pot depune chiar peste un milion de icre, bineinteles pe parcursul intregii perioade de reproducere. Femelele depun icrele in 3-4 randuri pe parcursul unui an. Linul nu creste la dimensiuni mari. Lungimea sa medie este de 25-40 cm, iar greutatea medie de 0,5-1 kg. Mai rar poate atinge si lungimi de 60-70 cm, la o greutate de 2-3 kg.
Linul este un peste pasnic, omnivor, a carui hrana este compusa in principal din insecte acvatice si larvele acestora, rame, melci, scoici si raci de mici dimensiuni, semintele, mugurii si lastarele tinere unor plante acvatice, dar si materii organice aflate in descompunere pe fundul apei ( excremente ale crapului). Odata cu hrana, linul inghite de regula si mici cantitati de mal. Cu buzele usor intinse inainte, culege insectele, larvele acestora, precum si melcii lipiti de tulpinile submerse ale plantelor acvatice. Lungimea minima admisa la pescuit este de 25 cm.
