Lipitorile

Majoritatea lipitorilor sunt parazite, hranindu-se cu sangele altor animale. Unele sunt capabile ca la o singura hranire, sa preia o cantitate de sange de cinci ori mai mare de cat propria greutate, din care pot trai chiar si un an. Lipitorile isi datoreaza renumele prost, modului de hranire hematofog.

Lipitoarea este un vierme inelat, asemenea ramei, cu corpul alungit, fusiform si prezinta in interior nervii, vasele de sange si canalul digestiv. Peretii corpului sunt alcatuiti din musculatura longitudinala si transversala. Cu ajutorul ei lipitoarea se poate deplasa (isi alungeste corpul la maxim, se ataseaza cu ventuza craniana, isi elibereaza ventuza caudala si isi trage corpul spre inainte) in mediul acvatic sau terestru. La detectarea oricarui pericol isi reduce lungimea, ghemuindu-se. Ambele capete ale corpului sunt prevazute cu ventuze bine dezvoltate cu ajutorul carora se hraneste si se ataseaza de corpul victimei. Cand nu se hraneste sta lipita de pietre sau plante.

Majoritatea lipitorilor traiesc in apa, deoarece supravietuiesc numai in locuri umede. Daca stau mult la loc uscat se deshidrateaza. Majotitatea prefera apele foarte lente sau aproape statatoare si zonele mlastinoase.

Cand inca au dimensiuni reduse, se hranesc cu sangele pestilor, amfibienilor si reptilelor, iar cand sunt mari, cu sangele mamiferelor. Ea se prinde de victime cu ajutorul ventuzei superioare.

Lipitoarea consuma vietuitoare cu corpul moale. Prezinta trei lame maxilare semicirculare, dintate. Cu ajutorul acestora produce rani de forma literei „Y” pe pielea bovinelor, ecvinelor si a animalelor. Glandele salivare elimina o substanta ce dilata vasele victimei si impiedica coagularea sangelui.

Lipitoarea poseda organe masculine si feminine (este hermafrodita). In timpul imperecherii unul dintre parteneri se comporta ca mascul. Unele specii depun sperma direct in orificiul genital al partenerei. Altele ataseaza pungute spermatice de pielea partenerei, iar materialul germinativ ajunge prin piele la locul de fecundare.

Ovulele fecundate nu sunt doar depuse in apa. Sunt atasate intr-o membrans mucoasa, iar cand parasesc corpul lipitorii, pe la nivelul capului, aceasta membrana se inchide si devine un asa-numit cocon ce-i ofera protectie. Unele specii isi ataseaza coconii de pietrele din apa sau ii ingroapa in solul umed. Durata dezvoltarii este de 4-10 saptamani.

Reprezinta o ‚delicatesa’ foarte ravnita de catre somn, mreana, clean si chiar de salau, datorita continutul ei bogat in sange. Montarea ei in carlig e o adevarata aventura. Poate fi prinsa in carlig asemenea unei rame, cu mentiunea ca va trebui, cu ajutorul unei lame, sa-i crestam din loc in loc corpul, pe toata lungimea lui. O alta metoda foarte utilizata presupune inteparea unuia dintre capete in apropierea ventuzei, urmand ca cea de a doua ventuza, de la celalalt capat (cel liber), sa i-o-ndepartam cu o foarfeca. Cea mai neplacuta si mai greu de realizat e‚ intoarcerea lipitorii de dos’ : prindem unul dintre capete cu o penseta, pe cel de al doilea il indepartam cu foarfeca, iar cu o a doua penseta intoarcem interiorul lipirorii spre exterior prin apropierea de prima penseta. Varful carligului va patrunde in corpul lipitorii in apropierea ventuzei ramase.

O alta caracteristica importanta o constituie rezistenta sporita in carlig, trebuind inlocuita doar atunci cand incepe sa se albeasca.